Sunt acel gen de om care uraste surprizele si neprevazutul. Si totusi…

22 Sep

„Schimbare” e cuvantul saptamanii.

De ce isi ia un om fericit soarta in maini si se decide sa se mute in alta tara pe o perioada limitata de timp. De ce isi impacheteaza tot dulapul si spera ca in final sa se incadreze in 46kg, limita maxima admisa pentru zbor. De ce pleaca in zorii zilei de 1 octombrie, la ora 6 10, de ce face escala. De ce trebuie sa inceapa sa cumpere ibric si cearceafuri cand ea acasa are ibric si cearceafuri. De ce se chinuie sa invete medicina – oricum complicata luata individual – intr-o limba straina.

De ce isi schimba radical viata cand ei ii merge bine unde e.

De ce isi asuma atatea riscuri, cand ii plac certitudinile?

De ce pare imposibil sa nu ii scape ceva din vedere printre toate listele intocmite??

De ce isi simte seara inainte de culcare inima pe undeva in gat????

DE CE PLEACA???!!

De ce.

Anunțuri

Seara asta o petrec cu Bacovia

17 Sep

Nervi de toamna

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

*lucruri= incetarea oricarui tip de comunicare cu persoana presupus iubita timp de o saptamana

15 Sep

I-am spus prietenului meu ca nu mai vorbesc cu el o saptamana. Da. Asa i-am spus. Daca ne-am certat va intrebati? Nu chiar. A fost de acord va intrebati? Nu chiar. Atunci de ce totusi nu vreau sa vorbesc cu el o saptamana? Pentru ca asa i-am spus si sunt o fire foarte incapatanata. Si pentru ca i-am dat de ales. Si a ales.

Acum stau sa ma gandesc daca fapta mea intra in categoria „lucruri ingrozitor de imature” sau la capitolul „nebunie curata”. Prea multe bune pe termen lung nu cred ca ies din treaba asta. Dar a avut de ales. Si a ales.

Starea confuza in care ma aflu ma face sa fiu probabil si usor incoerenta, dar cui ii pasa, din moment ce nu am cititori pe blogul asta. Am scris pe „blogul asta” mai mult din frustrare, pentru ca momentan nu am niciun cititor pe niciun site. Am avut un blog de suflet, primul meu blog, unde aveam reteaua mea de oameni pe care ii citeam si ei ma citeau. Acum sunt mai under cover ca niciodata. Asa ca pot sa povestesc lejer despre alegerea prietenului meu.

Daca esti dispus sa risti 7 zile de tacere in relatia cu prietena ta pentru o intalnire nocturna cu alta tipa cred ca meriti din plin sa ti se intample lucruri*.

Intre timp am facut 20

7 Sep

Ce face un om la 20 de ani?

Daca imi punea cineva intrebarea asta acum 5 ani, probabil as fi spus ca e un adult in toata regula si ca e treaba lui sa se comporte ca un adult in toata regula. Ca daca nu, trebuie sa fie vorba de indivizi decisi sa nu se maturizeze si sa se comporte stupid  ca niste adolescenti, in timp ce majoritatea colegilor au trecut de partea oamenilor seriosi. Da.

Daca imi pune cineva intrebarea acum, raspunsul meu nu mai e nici pe departe atat de sigur ca cel de acum 5 ani. In plus, rasar alte intrebari pe langa cea initiala, fara ca macar sa reusesc conturez raspunsuri la cele noi.

Sunt adult? Sunt adult in toata regula?
Daca decid ca nu sunt inca in stadiul „adult” si nu pot sa imi mai spun nici adolescent, ce sunt?
Ce dumnezeu inseamna „adult”?

Dar si intrebari ca…

Restul se considera maturi?
Oare doreste cineva sa isi asume statutul asta?
E momentul sa simt ca imbatranesc?

Data fiind experienta celor 20 de ani, nu ma mai lansez in opinii ferme legate de varsta de 25 de ani, cand poate ma voi confrunta cu aceleasi probleme existentiale, ori desigur altele nascocite in urmatorii 5 ani,  intr-o seara similara de vara, in timpul primului meu an de rezidentiat.

Acum imi dau seama. O doamne, daca nu pot sa-mi spun adult nici cand o sa fiu mare mare doctor adevarat, cred ca avem ceva probleme. Word!

342 zile (sau Nu-mi iau elan ca n-am de ce)

20 Apr

sau Angajamente

S-ar zice ca devii din ce in ce mai responsabil cu timpul. S-ar zice ca renunti la copilarit pentru a imbratisa putina stabilitate in domenii cat mai diverse. S-ar zice, dar se si zice-se si intampla?

Subiectul acestui post se invarte cumva – nu stiu cum, e chiar foarte intrigant – in jurul meu. Despre angajamente pe care le-am onorat in viata asta putem vorbi ceva, dar daca e sa o luam mai concret, nu am avea material de o poveste pe cinste. Ce sa fac, sa ma scot drept sfanta, inger, colateral chiar laudaroasa nu-mi suna prea frumos si lady-like.

Cum e mult mai ofertant sa cotrobai prin amintirile intunecate ale individului apelam la angajamentele pe care le-am ignorat. Pe unele cu nonsalanta, pe altele din intamplare, neglijenta, lene.

„O sa ma duc la cursuri constant semestrul asta!” si-a spus Alexandra (pentru ca asa ma cheama, incantata de cunostinta) la inceput de octombrie

„O sa imi fac rost din timp de cursurile de la colegi” a rectificat Alexandra la sfarsit de noiembrie

In vacanta, dupa ce-mi trag la xerox tot ce am nevoie pentru sesiune, ma apuc sa citesc la anato se gandea Alexandra inainte de Craciun

CEEE, imi lipseste cursul 7? Unde-i cartea de conjunctiv? Cursul de sange ni l-a trimis cineva pe mail? se intreba Alexandra in ajun de examen

Nu-mi vine greu sa incalc promisiuni facute propriei persoane, sa le dobor si reconstruiesc dupa bunul plac, tocmai pentru ca n-am cui  da socoteala. Si iata ca am ajuns, cu un mic ocol si-o paranteza ce nu putea lipsi din insemnare, la ce vroiam sa explic.

Ideea initiala era sa imi documentez ultima luna pana cand schimb prefixul, ca dupa ani si ani sa pot sa ma intorc amuzata spre postarile (presupunand ca wordpress nu imi inseala asteptarile si va dainui in timp) din fiiiiiiecare zi. Angajamentul de fiecare zi a suferit o mica modificare si am ajuns la doar nu conteaza acum daca sar cate una doua, mai ales daca am scuza ca am fost plecata la munte.

Cunoscandu-ma, apare spaima. Intre aparent micul compromis facut si lenea (crunta si cronica) de care va vorbeam mai sus poate fi vorba de doar un pas. Pas nu neaparat mic, nu ma intelegeti gresit. Pas mare cat o groapa pe care nu-ti vine sa o sari din mers de cum o zaresti, provocatoare pentru o fata de inaltime absolut normala, pentru care iti strangi o farama de curaj si-ti iei elan.

Si stii ca daca n-ai avea motive serioase de a te ingrijora, n-ai povesti aici de gropi.  Dar vorbim in schimb de gropi. Si exact de acel elan pe care in situatii absolut simetrice , din pacate, ti l-ai luat. In repetate randuri chiar.

337 zile (sau Cum sa-ti ratezi primul post din lipsa de timp)

15 Apr

sau Pastele sau Putem considera primul post Pagina din dreapta sus? sau Eu totusi as vrea sa trisez

Primul articol al unui blog cred ca e foarte important. Seteaza asteptari. Stilul. Temele. Vorbeste despre politica? E scortos? Foloseste metafore?

Nu. Adica eu, nu. Al meu, nu. Al meu e despre realitatea mea de luna aprilie, un aprilie ploios, un aprilie friguros, dar un aprilie vesel. Un aprilie putin egocentric, dupa cum vad ca am pus in propozitie pronumele alea posesive.

Dupa ce-am vorbit asa frumos de insemnatatea primului post pe blog imi vine greu a va anunta ca aici se si incheie, brusc si dintr-o data. Prima zi din ultima luna a acestei varste. Uite, alt titlu bun.

Se termina ziua, trebuie sa termin postul.  Astea-s regulile jocului si nu-i frumos sa trisezi din prima zi. Nu?